Factori care afectează durata de viață a electrozilor de molibden

 Industria sticlei este o industrie tradițională cu un consum mare de energie. Cu prețul ridicat al energiei fosile și îmbunătățirea cerințelor de protecție a mediului, tehnologia de topire s-a schimbat de la tehnologia tradițională de încălzire cu flacără la tehnologia de topire electrică. Electrodul este elementul care intră în contact direct cu lichidul din sticlă și transmite energia electrică către lichidul din sticlă, care este echipamentul important în electrofuziunea sticlei.

 

Electrodul de molibden este un material de electrod indispensabil în electrofuziunea sticlei datorită rezistenței sale la temperaturi ridicate, rezistenței la coroziune și dificultății de a face colorarea sticlei. Se speră că durata de viață a electrodului va fi atât de lungă cât vârsta cuptorului sau chiar mai mult decât vârsta cuptorului, dar electrodul va fi adesea deteriorat în timpul utilizării efective. Este de o mare importanță practică să înțelegem pe deplin diferiții factori de influență ai duratei de viață a electrozilor de molibden în electrofuziunea sticlei.

 

 

Oxidarea electrodului de molibden

Electrodul de molibden are caracteristicile rezistenței la temperaturi ridicate, dar reacționează cu oxigenul la temperaturi ridicate. Când temperatura atinge 400 ℃,molibdenva începe să formeze oxidarea molibdenului (MoO) și disulfura de molibden (MoO2), care pot adera la suprafața electrodului de molibden și pot forma un strat de oxid și pot organiza oxidarea ulterioară a electrodului de molibden. Când temperatura atinge 500 ℃ ~ 700 ℃, molibdenul va începe să se oxideze la trioxid de molibden (MoO3). Este un gaz volatil, care distruge stratul protector al oxidului original, astfel încât noua suprafață expusă de electrodul de molibden continuă să se oxideze pentru a forma MoO3. O astfel de oxidare și volatilizare repetată face ca electrodul de molibden să fie erodat continuu până când este complet deteriorat.

 

Reacția electrodului de molibden la componenta din sticlă

Electrodul de molibden reacționează cu unele componente sau impurități din componenta de sticlă la temperaturi ridicate, provocând o eroziune gravă a electrodului. De exemplu, soluția de sticlă cu As2O3, Sb2O3 și Na2SO4 ca limpezitor este foarte gravă pentru eroziunea electrodului de molibden, care va fi oxidat la MoO și MoS2.

 

Reacția electrochimică în electrofuziunea sticlei

Reacția electrochimică are loc în electrofuziunea sticlei, care se află la interfața de contact dintre electrodul de molibden și sticla topită. În semiciclul pozitiv al sursei de curent alternativ, ionii negativi de oxigen sunt transferați la electrodul pozitiv pentru a elibera electroni, care eliberează oxigen pentru a provoca oxidarea electrodului de molibden. În semiciclul negativ al sursei de alimentare cu curent alternativ, unii dintre cationii topiți ai sticlei (cum ar fi borul) se vor muta la electrodul negativ și se vor genera compuși de electrozi de molibden, care sunt depozite libere pe suprafața electrodului pentru a deteriora electrodul.

 

Temperatura și densitatea curentului

Viteza de eroziune a electrodului de molibden crește odată cu creșterea temperaturii. Când compoziția sticlei și temperatura procesului sunt stabile, densitatea curentului devine factorul care controlează viteza de coroziune a electrodului. Deși densitatea maximă de curent admisibilă a electrodului de molibden poate ajunge la 2~3A/cm2, eroziunea electrodului va fi crescută dacă este curent mare.